Timpul - cea mai importantă resursă pe care o avem

Tu ce faci cu timpul tău?

Acesta este probabil unul dintre cele mai importante articole pe care le-ai citit până acum, astfel încât îți recomand să-l tratezi cu maximă atenție! Timpul e cea mai limitată resursă de care dispunem. Putem spune că toți ne naștem cu o anumită cantitate de timp. Indiferent ce-am face el trece.

Timpul este moneda noastră naturală. Putem s-o schimbăm pe bani, pe distracție, pe nervi, pe mâncare s.a.m.d. De cele mai multe ori alegem s-o schimbăm pe nimic! Te-ai gândit vreodată serios la timpul tău? E timpul s-o faci, să evaluezi modul în care trece și să te judeci cu maximă obiectivitate. Oare consumi cu folos această resursă, sau o lași să-ți treacă printre degete?

Personal am fost mereu preocupat de acest subiect. Am căutat să înțeleg exact ce este timpul și, mai ales, cum să fac să-l valorific cât mai eficient posibil. Una dintre cele mai elegante explicații despre modul în care trece timpul mi-a fost oferită de către un autor fabulos, destul de puțin cunoscut la noi, în ciuda faptului că majoritatea cărților sale importante au fost traduse în română.

Este vorba despre Stephen R. Covey. Cartea sa „Cele șapte deprinderi ale persoanelor eficace” este considerată cea mai influentă carte a secolului XX în domeniul afacerilor. Pe mine personal m-a marcat și o recomand tuturor celor care vor să-și schimbe în bine viața.

Revenind la problema timpului, în cartea menționată, Stephen R. Covey observă că ne consumăm timpul într-una dintre următoarele tipuri de activități:

  1. Urgente și importante – crize, termene limite, proiecte în lucru, etc.
  2. Non-urgente și importante – construirea de relații, identificarea oportunităților, planificare, etc.
  3. Urgente și neimportante – ședințe, întreruperi, telefoane, etc
  4. Non-urgente și neimpotante – TV, Facebook, email, messenger, pierderea timpului, etc.

Covey observă că majoritatea covârșitoare a oamenilor își consumă timpul în tipurile 1 și 4. Însă singura secțiune care contează și care-ți oferă o fundație solidă pentru viitor este însă secțiunea 2, aceea a activităților non-urgente, dar importante.

Acum e momentul să te evaluezi cu sinceritate: tu cum îți petreci timpul? Care tipuri de activități îți ocupă timpul zilnic? Pornește de la această evaluare onestă și încearcă să rupi din consumarea timpului în activități specifice tipurilor 1,3 și 4 pentru a aloca mai mult tipului 2 de activități. Fă-o zilnic, fă-o conștient și vei vedea cum viața ți se schimbă în bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *