credit, împrumut

Secretul pe care banca n-ar vrea să-l știi niciodată

Fac parte dintre cei care utilizează la maxim facilitățile pe care ni le oferă societatea modernă. Utilizez carduri, apelez la credite, am bani în tranzit și în depozite. Fiecare produs bancar în parte vine cu avantaje și dezavantaje, iar când decid să-l achiziționez o fac punând în balanță cheltuielile și beneficiile pe care mi le aduce. În plus, când vine vorba de credite, am trucul meu prin intermediul căruia reușesc să economisesc substanțial în relația cu banca. Chiar dacă pare incredibil, metoda mea e deosebit de simplă, funcționează impecabil și poate fi aplicată oricărui credit. Este un secret simplu, dar pe care bancherul tău n-ar vrea să-l știi niciodată.

Creditul este, fără doar și poate, „regina” neîncoronată a produselor bancare. De-aici își trag băncile profiturile cele mai grase, iar clienții, de cele mai multe ori, orbiți de perspectiva a ceea ce fac cu banii, uită să-și optimizeze relația cu banca. Nu, nu vorbesc prostii. În ciuda faptului că toate contractele de credit sunt super-standardizate, că nu prea te poți mișca foarte comod în relația cu banca, există metode prin intermediul cărora îți poți diminua substanțial costurile.

Azi vom discuta despre cea mai puternică metodă pe care o poți aplica oricând. Să începem cu începutul: contractezi un credit, iei banii și banca-ți dă, alături de bani, un teanc de documente. Ai habar despre ce este vorba? Marea majoritate nu. Mulți oameni, pur și simplu, dacă se deranjează să ia hârtiile pe care tocmai le-au semnat, în cel mai bun caz, pun totul într-un plic pe care-l aruncă într-un sertar acasă. Ignoră faptul că tocmai au semnat un contract pe care trebuiau să-l citească pentru a înțelege exact la ce „se înhamă”.

N-am de gând să te port în articolul de față prin termeni complicați, prin prevederi contractuale. Doar ți-am promis că metoda e simplă și eficientă. Înainte însă de a trece mai departe, insist să-ți atrag atenția că, în general, în viață e bine să fii conștient pe ce-ți pui semnătura.

OK, să revenim la creditul nostru. După ce l-ai contractat, banca îți va da, alături de contractul de credit și alte acte referitoare la credit, documentul cu care vom lucra. Se numește grafic de rambursare și reprezintă eșalonarea plăților pe care tu trebuie să le faci către bancă pentru a-ți plăti datoria. În mare, graficele de rambursare sunt la fel indiferent de bancă. Pentru a-ți exemplifica metoda mea, am generat un grafic de rambursare utilizând un instrument online pus la dispoziție de către o bancă. Ai mai jos imaginea cu primele rate.

grafic_crd

Așa cum poți observa este vorba despre un grafic de rambursare a unui credit de 88 000 lei care urmează să fie rambursat în 60 de luni. Acum fii atent la explicații. În ultima coloană ai suma totală care trebuie plătită lunar. Ea este compusă din rata creditului(o ai pe coloana a treia) la care se adaugă dobânda(coloana a patra) și, dacă există, comisionul lunar(coloana a cincea).

Urmărește sumele de pe coloana a doua(Rata credit) și vezi că, de la lună la lună ele cresc. De asemenea, dobânda, de la lună la lună scade. De ce se întâmplă asta? E simplu: pentru că dobânda se calculează la soldul creditului(coloana a doua), adică, mai pe românește, la cât ți-a mai rămas de plătit din credit. Rezultă logic faptul că, dacă nu voi respecta modalitatea de plată propusă de bancă și vor rambursa în avans sume mai mari, voi plăti dobânzi mai mici către bancă.

Dar la cât ajung aceste dobânzi? Hai să facem un calcul. Respectând graficul de rambursare propus de bancă, la sfârșitul acestui credit generat, aș plăti o sumă finală de 113 461,64 lei, de unde rezultă că dobânda plătită ar fi de 25 461,64 lei. Dacă decid să fac un efort și să plătesc aproximativ două rate odată(adică două valori din coloana a doua), dobânda va scădea substanțial, ajungând în final să plătesc 100 424,66 lei, adică dobânzi totale mai mici cu 13 036,98 lei! Nu e fantastic? Practic ai câștigat peste 130 de milioane de lei vechi doar fiind mai disciplinat! E vorba de o groază de bani și, în același timp, îți plătești și creditul mult mai repede decât îți programase banca. Într-adevăr, e nevoie de un efort, dar el merită din plin!

Vestea bună e că, în relația cu persoanele fizice, băncile nu mai pot percepe comisioane de plată în avans. Deci nu te va costa nimic și, în plus, vei reuși să salvezi o groază de bani. Partea interesantă a acestei acțiuni este că o poți folosi mereu în favoarea ta. Nu e nevoie să te forțezi lună de lună să plătești X rate. Însă, când câștigi o sumă mai mare de bani(premiu, primă, beneficiu, etc.) e bine să te gândești să-ți achiți în avans creditul deoarece câștigul e mult mai mare decât dacă pui banii într-un depozit.

Lecția zilei de azi e una simplă și, în același timp, eficientă. Cea mai bună metodă de economisire atunci când ai credite este rambursarea în avans. Fă acest efort pentru că merită din plin!

1 comment for “Secretul pe care banca n-ar vrea să-l știi niciodată

  1. mai 25, 2016 at 10:58 am

    Prima plata anticipata la ipoteca mea a fost echivalentul a 2 rate. Optiunea a fost sa platesc anticipat cu scaderea perioadei asa ca mi-a scazut cu …aprox. 1 an! Urmatoarea plata anticipata nu a mai fost la feld e dramatica, a scazut doar 10 luni din perioada totala :).
    Asa ca recomand cu toata inima la fiecare om cu credit: plati anticipate cu scaderea perioadei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *