crestere copil

9 tactici pentru reducerea cheltuielilor necesare creșterii copiilor

A crește un copil este o provocare teribilă. Îți dorești să ai un copil care să reușească în viață, cu care să te lauzi, care să demonstreze calitatea ta de părinte. E normal, toată lumea-și dorește ce e mai bun pentru propriul copil. De-aceea vorbe precum „absolut nimic nu e scump atunci când e vorba de copil” sunt apreciate de orice părinte. Sunt ele însă adevărate?

Experiența arată că nu. De multe ori, copiii care cresc în medii sărace devin mult mai performanți decât cei crescuți „fără griji”. Este o primă observație de care trebuie să ții cont. Apoi mai sunt chestiunile legate de creșterea sănătoasă a copilului tău. Un copil care „are tot ce vrea”, care nu are niciun fel de restricție se dezvoltă haotic, are o maturitate nereușită și, de multe ori, o sfârșește tragic. Un studiu efectuat asupra dezvoltării copiilor din țările nordice, crescuți conform „modei” actuale de-acolo(din ce în ce mai populară și la noi) a scos la iveală rezultate îngrijorătoare. Moda copilului lăsat să facă ce vrea și care are absolut totul dezvoltă adulți fără țeluri în viață, supuși afecțiunilor psihice și cu o dispoziție crescută pentru sinucidere. Sunt lucruri de care trebuie să ții cont!

Nu în ultimul rând trebuie să înțelegem că un copil are nevoie de un buget pe termen lung. Este în beneficiul lui să aibă bani atunci când va avea cu adevărat nevoie de ei: în perioada studiilor aprofundate și a primilor pași în viață. Cheltuind excesiv în copilărie îți va fi foarte greu(sau nu vei putea) să-l ajuți mai târziu să ajungă la nivelul la care-și dorește.

Și cred că mai e un motiv! Companiile știu foarte bine că părinții dau oricât pentru copii. Fiind orientate către profit, sunt experte în a-ți stoarce cât mai mulți bani. Și te motivează să arunci cu banii, vânzându-ți ideea că o faci pentru copilul tău. În realitate ajungi s-o faci strict pentru ei, iar „profitul” copilului să nu existe! Mai jos îți prezint cele mai puternice metode de a economisi bani atunci când îți crești copiii. Aplică-le și nu vei regreta!

1. Economia începe din prima zi

De fapt, încă de când îți aduci copilul acasă. Magazinele obișnuiesc să te-ndoape cu tot felul de produse pentru „primele zile ale copilului acasă”. E pură păcăleală. În afară de chestiunile uzuale(scutece, pătuț, saltea, câteva hăinuțe, etc.) copilul nu are nevoi speciale. De-aceea îți recomand să institui o primă regulă sănătoasă: cumpără pentru copil doar atunci când ai nevoie de un produs. Niciodată înainte!

2. Hrănește-l natural

Dincolo de faptul că este sănătos, hrănitul natural este cel mai ieftin. Caută să introduci laptele formulă ceva mai târziu în alimentație(doctorii recomandă 6 luni de lapte matern). Nu cădea în capcana „borcănașelor cu mâncare”! În afară de faptul că au un gust scârbos sunt și deosebit de scumpe. Prepară-i hrana pornind de la ingredientele de bază și vei economisi o groază de bani. În plus îi vei asigura o dezvoltare armonioasă.

3. Economisește bani cu hainele copiilor

  • E o nebunie! Hainele copiilor sunt extrem de scumpe. În plus, copiii cresc repede și hainele le rămân mici. Fă-ți un obicei din a „programa” hainele copiilor tăi. În funcție de sezon asigură-i „minimul confortabil” de haine. Nu cheltui aiurea pe „haine în ton cu moda”. E o probabilitate mare să nici nu le poarte!
  • Nu cumpăra niciodată „haine de firmă”! Sunt bani aruncați. Caută haine generice, din magazine normale.
  • Dacă îți planifici să ai mai mulți copii, păstrează hainele. Refolosirea hainelor de la un copil la altul te va scuti de mulți bani aruncați.

4. Economisește cu dispozitivele copilului

Căruciorul, scaunul înalt pentru masă, micul mobilier de joacă, țarcul s.a.m.d. sunt de obicei scumpe. Vânzătorii îți vor scoate-n ochi tot de de calități. În realitate inutilități!

Încearcă să cumperi toate aceste produse de la mica publicitate. Sau, dacă ai mai mult noroc, probabil unele le vei primi gratis de la cei care nu mai au nevoie de ele. De cele mai multe ori aceste produse n-au timpul necesar să se strice. Astfel încât a-l lua de la altcineva e cea mai bună idee. Te va costa cel mult jumătate din prețul pe care-l dai pe un produs nou!

5. Atenție la jucării!

Părinții din ziua de azi sunt tentați să le cumpere copiilor o tonă de jucării. Dincolo de faptul că aruncă pe geam o grămadă de bani, le afectează creativitatea copiilor. De multe ori, pentru un copil, un băț reprezintă o navă spațială, iar un PET un vaporaș. Și asta e bine, pentru că-i stimulează imaginația.

Cu siguranță că-și va dori anumite jucării. Transformă această dorință a micuțului într-o lecție de viață! Învață-l despre prețul lucrurilor, dă-i bani treptat și obișnuiește-l să economisească pentru a-și lua ceea ce-și dorește. Nu-i da totul din prima!

6. Taie-i televizorul și accesul la tehnologie

Mă crezi aberant? Pentru binele tău, ascultă-mi sfatul! Chiar dacă ți se pare că televizorul și tableta îl liniștesc pe copil, adevărul e altul: îl fac dependent. Studiile efectuate pe copii din SUA și UE au subliniat faptul că explozia de autism și ADHD au legătură directă cu expunerea copiilor la televizor.

În plus, copii sunt foarte influențabili și devin o marfă excepțională pentru publicitate. Expus televizorului sau aplicațiilor „gratuite” de pe tablete, va dezvolta atașamente stranii pentru produsele cărora li se face publicitate. Te va obliga să arunci aiurea banii pe tot felul de inutilități la care nici nu se va uita deoarece publicitatea îi va crea alte „necesități”.

Ai grijă cu tehnologia atât pentru sănătatea ta financiară cât, mai ales, pentru sănătatea lui mentală!

7. Mergeți cât mai mult în parc

Activitățile în aer liber sunt gratuite și-l ajută pe copil să-și consume energia într-un mod sănătos. Va învăța să interacționeze cu ceilalți, să se comporte în comunitate și-și va face o groază de prieteni. La fel și tu! De-aceea nu mai aștepta: fă-ți un obicei din a-l scoate în parc.

8. Du-l la bibliotecă

Din momentul în care știe să citească(poate chiar puțin mai devreme!) du-l la bibliotecă. Bibliotecile publice sunt un spațiu minunat în care copilul tău se va dezvolta teribil. Va avea acces la o groază de cărți, îl poți înscrie în „cercuri de lectură” în care va concura cu alți copii și va avea parte de activități excepționale. Totul gratis!

9. Practică babysitting exchange-ul

În cazul în card nu există un bunic pe care să-l „înrolezi” pentru creșterea micuțului, ai probleme. Aceasta pentru că sunt nenumărate momentele în care ai nevoie să-l lași pe micuț acasă. În acele momente poți apela la prietenii care au un copil de aceeași vârstă cu al tău. La schimb, și ei vor apela la tine atunci când vor avea nevoie. Dacă ai un cerc larg de asemenea prieteni vei salva o groază de bani.

În mare acestea sunt sfaturile pe care ți le-am pregătit pentru azi. Ai sugestii, ai alte sfaturi bune? Perfect! Te așteptăm să ne povestești!

1 comment for “9 tactici pentru reducerea cheltuielilor necesare creșterii copiilor

  1. august 10, 2016 at 9:49 am

    Adaug modernul concept: hand made. Mancarea copilului se poate face acasa o data la 2-3 zile si portiona si lua la pachet. Scutecele se pot inlocui cu unele refolosibile. Hainele se pot face acasa. Cursurile si activitatile atat de la moda astazi se pot face tot acasa, fie in grup (adunat inca 2-3 copii de-o seama) fie lucrat individual.
    Toate acestea m-au ajutat sa scad lunar bugetul cu cateva sute.

    Pentru perioadele de vacanta cand nu ne-am permis activitati scumpe, ca parinti, ne-am luat concedii alternativ. Dar avem vecini ce familiile si-au luat concediu pe rand astfel incat un parinte a ramas cate 2 sapt. cu 4 copii acasa. In final economia financiara a fost vizibila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *