investiții

5 greșeli care te fac să pierzi bani din investiții

Cea mai mare problemă a investițiilor este că marea majoritate necesită o sumă inițială destul de mare, sumă pe care o cam riști. E bine de știut că orice-ai face pe lumea asta comportă un risc. Chiar și atunci când stai singur pe-un câmp plat te expui riscului ca un obiect(avion, meteorit, bombă, etc.) să cadă peste tine. Desigur aceasta nu înseamnă că poți compara situația anterior prezentată cu cea de „îmblânzitor de crocodili”.

Revenind la investiții, e bine de știut că ele te scot din zona de confort a economisirii, adăugând infinit mai multe variabile față de clasicele depozite bancare. Aceasta înseamnă că riscurile asociate lor sunt mult mai mari. Și așa trebuie să fie în condițiile în care de întors întorc, în unele cazuri, profituri uneori de zeci sau sute de mii de ori mai mari decât depozitele bancare.

Ceea ce trebuie să știi este că există un set de greșeli care este făcut de majoritatea oamenilor care încep să investească. Ocolind aceste erori ale începătorilor vei reuși să elimini o mare parte din riscurile asociate investițiilor. Sunt erori generale, care se repetă indiferent de tipul investiției, motiv pentru care recomand o atenție sporită fiecăreia în parte.

1. Amânarea la infinit

Este probabil principalul motiv pentru care nu reușești să faci bani din investiții. Ai idei, faci planuri, dar amâni mereu, găsești chichițe, faci ramificații inutile. Evită această problemă făcându-ți planuri clare, pe un orizont măsurabil de timp și pe care să le pui în aplicare. Altfel, vei amâna la infinit și  u vei face nimic.

2. Simplificarea extremă

O eroare clasică. Investești crezând că lucrurile sunt mai simple decât în realitate. De exemplu, mulți începători în investiții imobiliare au impresia că s-a și format o coadă de chiriași la ușa lor dornici să închirieze indiferent de zona în care se află imobilul. A înțelege exact modul de funcționare a viitoarei tale investiții este esențial. Astfel încât este obligatoriu să te documentezi serios, să ceri sfaturi de la cei care au mai făcut investiții similare și să nu bagi banii până când nu ești expert în mecanismul viitoarei tale investiții.

3. Erori de percepție

Înainte de a investi trebuie să-ți faci temeinic calculele în ceea ce privește riscurile asociate. Ca oameni suntem supuși erorii de percepție. Să presupunem că ai de ales între o investiție care are un risc de pierdere a capitalului de 40% și una care are un risc de 20%. Pe care-o alegem? Desigur, pe cea cu riscul cel mai mic. Însă abia aici încep erorile. Dacă ai 80% șanse ca investiția să fie una de succes te concentrezi în mod eronat pe cei 80%. 80% nu înseamnă 100% sau, mai bine spus, 80% înseamnă că sunt 20% riscuri de neșansă. Riscuri pe care tu trebuie să le evaluezi și să faci tot posibilul să le eviți.

4. Așteptări greșite

De multe ori ne imaginăm că investițiile noastre ne vor aduce câștiguri infinite. E o eroare fundamentală! Trebuie să știm exact pe ce ne bazăm pentru a afla dacă într-adevăr merită să investim banii. Spre exemplu, într-un articol trecut îți spuneam cum să evaluezi corect prețul unui imobil. El se face pe baza prețului de închiriere al acelui imobil. Ei bine, nu poți presupune că prețul de închiriere va fi de 10 ori mai mare doar pentru a-ți ieși calculele! Trebuie să te bazezi pe ceea ce-ți spune piața, nu pe ceea ce îți imaginezi.

5. Alegerea greșită a momentului de start

E o eroare clasică. Chiar dacă proverbul „fă-ți iarna car și vara sanie” este cât se poate de adevărat, nu trebuie să-l interpretezi ca „vinde iarna care și vara sănii” deoarece vei ajunge la sapă de lemn. Cu alte cuvinte nu vei porni niciodată iarna o afacere cu înghețată sau vara una cu ceai fierbinte. E logic de ce. Chiar și cu atâta „logică” sunt erori cât se poate de mari legate de „momentul de intrare”. Spre exemplu, cei care investesc la bursă ar trebui să știe că, statistic, acțiunile au cel mai mic preț în lunile corespunzătoare vacanței de vară și spre sfârșitul anului. Dacă vei cumpăra în altă perioadă vei simți frustrarea celui „care pierde bani” și vei fi tentat să vinzi în jurul minimelor statistice, adică fix atunci când investitorii inteligenți cumpără. O eroare fundamentală.

3 comments for “5 greșeli care te fac să pierzi bani din investiții

  1. bogdan
    iulie 4, 2016 at 1:16 pm

    Mi-a placut punctul 1 si 2.
    Legat de formula pretului corect al unui imobil nu pot fi de acord cu cifra 100 pt piata din Romania(Bucuresti), excluzand investitiile de lux ce au un status aparte. Pentru fiecare piata e un alt numar.
    De numere standard ma folosesc doar pentru o prima impresie, oarecum artificial (exceptie salariu mediu vs cost apartament). Sunt alti factori care-mi influenteaza deciziile.
    Oricum, mi se pare usor trist ca in RO investitorii in imobiliare nu prea se cunosc intre ei, sau cel putin n-am gasit eu platforme. De aici si multe greseli ce se fac in imobiliare in RO. Cunosc investitori in Belgia, Olanda, SUA si Luxembourg prin intermediul unor platforme online de share-ing. Chiar ma gandeam sa fac ceva similar pt Ro, dar trebuie nitel timp, un partener etc.

    • iulie 4, 2016 at 3:18 pm

      E într-adevăr o discuție în ceea ce privește cifra de 100 luni. Știu că pentru piața din RO nu prea „rimează”, dar am introdus-o pentru a avea un termen de comparație. Semnificația ei este aceea că în aproximativ 8 ani imobilul ar cam trebui ca să-și fi plătit prețul, iar după această perioadă să se meargă pe profit. Mai sunt însă și alți indicatori de care trebuie ținut cont atunci când investești. Desigur, dacă vrei s-o faci profesionist, nu după ureche. Probabil ne vom ocupa de ei într-un articol viitor.
      În ceea ce privește o comunitate de investitori, ai perfectă dreptate. La noi nu există așa ceva. Dar oare acest lucru nu se-ntâmplă tocmai din cauză ca, în majoritatea lor covârșitoare, investițiile imobiliare se fac după ureche?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *