dulciuri

Când am văzut ambulantul din metrou și taraba cu dulciuri am rămas fără cuvinte …

Era o vară nebună. Cam ca acum. Bucureștiul se transformase într-un cuptor care emana căldură din toate ungherele sale. Betoanele încinse, asfaltul în flăcări și soarele nebun, toate complotau împotriva mea. Mă simțeam precum un șoarece prins într-o capcană, încercând disperată să scape din ea. Unde să te duci, unde să fugi.

În câțiva metri apare și oaza salvatoare: stația de metrou. Cobor la Universitate și sunt lovit de o adiere rece. Superb, parcă intram în Paradis. După câteva clipe de desfătare constat că e același aer greu, doar un pic mai agitat de curenții de are. În plus, realizez că sunt lipicios precum o meduză. Mă cuprindea disperarea. Ce să fac? Brusc îmi atrage atenția un vânzător ambulant. Avea batiste. Merg la el și-l întreb cât costă. „Un leu!” – vine răspunsul prompt. „Da-mi una! De fapt, dă-mi două! Ăăăă, nu, dă-mi trei!” – concluzionez eu amețit total. Caut în portofel, scot o bancnotă de 5 lei, omu-mi dă batistele și restul. Totul cu viteza luminii.

M-am retras lângă un coș de gunoi și-am început să-mi tamponez fața și gâtul cu batistele proaspăt cumpărate binecuvântându-l pe ambulant. Parcă reveneam la viață. L-am reîntâlnit de multe ori când treceam grăbit prin stație. Uneori mai luam, din viteza ritmului nostru nebun de viață, câte-un pachet de șervețele așa, pentru orice eventualitate.

Aceasta a fost prima întâmplare. Probabil cunoști și tu o groază de întâmplări similare. Ai tras însă învățămintele? Probabil că nu. Înainte de a-ți arăta ce n-ai văzut, să-ți mai povestesc o întâmplare, tot cu un vânzător ambulant.

Mergeam la film într-un mall. Ajuns destul de târziu, mai aveam vreo cinci minute până începea filmul. Știam că mai e calupul de publicitate și promo-uri, astfel încât nu eram chiar strâns cu ușa. Înainte de-a ajunge aproape că mă lovesc de-o tarabă plină cu bomboane colorate, acadele, jeleuri, baloane și… apă. Apă plată într-un frigideraș transparent. 4 lei – scria destul de vizibil. Mă opresc. Hmm, parcă ultima dată m-a costat mai mult la magazinul ăstora cu cinema-ul. „Aici e doar patru lei. La cinema e dublu!„ – vine confirmarea din spatele tarabei. Era un arab bătrâior și simatic, având o mutră de moșuleț pus pe șotii. Decizia era luată! Iau rapid două sticle pe care le strecor în geanta însoțitoarei și fuga la film!

Sunt două întâmplări banale. Zilnic treci pe lângă o duzină de fenomene similare fără să le bagi în seamă și, mai ales, fără să tragi concluziile care se impun. Hai să trecem acum la partea a doua și să-ți spun cum m-am „iluminat”.

Eram în același mall din ultima întâmplare, de data aceasta cu un coleg de serviciu. Căutam un cadou. Ca un făcut ne-mpiedicăm de același ambulant. Trecem mai departe. Colegul meu începe: „Îl vezi p-ăla cu cașcaraveta aia cu bomboneturi?”. „Da – îi răspund eu – e șmecher! Vinde apa mai ieftin decât la cinema și o groază cumpără de la el. Și eu al luat de la el!”. „Cool! – îmi răspunde el. N-ai înțeles nimic. Hai să-ți arăt o chestie.” Ne-ntoarcem. Colegul meu cere hotărât două sticle de apă. Erau ultimele!

Ne tragem într-o parte, eu fiind extrem de nedumerit. Dau să-l întreb ceva, la care el îmi spune să aștept. Îmi arată spre tarabă unde arabul își strângea banii și ce-avea mai de preț pe-acolo. Caută cu privirea și-o roagă pe o fată de la o tarabă alăturată să fie atentă să nu-i fure cineva de-acolo. Fata zâmbește și-l asigură că totul va fi în ordine, iar arabul pleacă. „Acu’ e momentul! – decide colegul meu. Hai după el!” Mă uit la el siderat. Ce-o fi vrând? Încerc iar să-l întreb, iar el, citindu-mi gândurile – îmi promite că ceva mai tare de-atât n-am văzut până acum. Mergem la 20 de metri în urma arabului precum detectivii. Ne scurgem prin cotloanele mall-ului până ajungem la … supermarket. Arabul intră tacticos, merge ca o săgeată la dulciuri de unde înhață niște pungi generoase cu bomboane. Apoi, ca un cunoscător, o șterge la sectorul apă de unde ia două box-uri cu apă la 0.5 l. „Ai văzut? – mă-ntreabă colegul. Așa se face aprovizionarea!” Rămân efectiv siderat. Deci moșulețul ăla simpatic nu făcea altceva decât să ia de la supermarket și să profite de traficul de la cinema unde vindea dublu sau, în cazul bomboanelor, de zece ori mai scump!

În ceea ce privește prima întâmplare, „iluminarea” a venit ceva mai târziu, tot într-un supermarket. Mă plimbam printre rafturile cu hârtie igienică, bureți de bucătărie, soluții de curățat s.a.m.d. La un moment-dat iau mecanic de pe raft un pachet cu 10 pachete de șervețele. Îl pun în coș și trec mai departe. Fac patru pași și-apoi mă-ntorc. Nu știu de ce vreau să aflu cât naiba costă șervețelele astea. Când văd prețul parcă m-a lovit cineva cu leuca: 4 lei! Fac un calcul rapid: dacă ăstea costă aici 4 lei, înseamnă că „no name”-urile pe care le vinde ambulantul de la Universitate nu fac mai mult de 2 lei pachetul de 10. Adică, un adaos comercial de 500%. Zâmbesc!

Iată că a venit și momentul concluziilor. Așadar, ce au în comun cei doi? Sunt două elemente esențiale: profită de un trafic substanțial și practică adaosuri comerciale foarte mari. În acest fel monetizează excelent traficul. Nu fac afaceri complicate, nu se aprovizionează din surse aflate la marginea planetei, nu vând produse complicate. Nu! Fac un lucru banal, vând chestii banale, dar de care ai nevoie. Batiste ai nevoie tot timpul anului: vara pentru transpirație, toamna, iarna și primăvara pentru că răcești și-ți curg mucii în draci! Apă la film? Da, suntem de acord. Dar n-ai văzut partea a doua. Am stat și-am urmărit bunicii care treceau cu nepoțeii prin fața tarabei arabului. Ghici ce se-ntâmpla? Invariabil bunicul îi cumpăra copilului ori o acadea, ori un balon, ori ceva bombonici. Și, pentru că mergeau la film, mai lua și două sticle cu apă, că doar te-apucă setea acolo.

Sunt câteva elemente esențiale pe care trebuie să le urmărești atunci când te gândești să pornești o afacere. În primul rând ai nevoie de clienți potențiali. Mulți! Foarte mulți! Gândește-te la traficul celor doi vânzători ambulanți. Celui de la metrou îi vin cu sutele la fiecare oprire de metrou. De-aici începe să lucreze statistica: dacă 1% dintre cei care tranzitează stația îi cumpără un pachet cu șervețele a dat lovitura.

Al doilea elemente esențial e produsul. Trebuie să fie ceva de care omul are nevoie în contextul dat. La metrou, probabilitatea ca cineva să aibă nevoie de batiste e extrem de mare. Ori ești transpirat, ori ești răcit, ori te-ai murdărit cu suc sau cu vreo plăcintă. Mă rog, situațiile sunt numeroase. La fel și la moșulețul cu dulciuri. Dacă mergi spre cinematograf, în mod sigur ai nevoie de apă. Și, dacă mai ești și cu copilul(copiii) probabilitatea de a lua o bombonică sau o acadea crește exponențial.

Nu în ultimul rând, e prețul. El, chiar dacă este mare, trebuie perceput ca fiind corect. Are cineva habar cât costă un pachet de batiste? Probabil nu. Și chiar având habar, când ai nevoie nu cred că te mai interesează să faci analize de preț. La urma urmei e doar 1 leu! Similar funcționează lucrurile și la taraba moșulețului. Toată lumea știe că e scump, dar la doi metri, la cinematograf, e mai scump. În plus nu-i mare lucru. Sunt câțiva lei.

Așadar, sunt trei aspecte la care trebuie să te gândești atunci când vrei să începi o afacere: clienții potențiali, produsul adaptat contextului și prețul. Aceste trei elemente fac diferența dintre o afacere de succes și un eșec. Gândește-te bine la ele și, înainte de a te apuca de o afacere vezi dacă ești OK cu fiecare dintre cele trei elemente. Dacă rezultatul e pozitiv, poți merge fără probleme înainte. Dacă vreunul dintre cele trei elemente scârțâie, vezi dacă-l poți corecta. Dacă nu, mai bine gândește-te la altceva. Succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *