plata rate banci

7 lucruri pe care trebuie trebuie să le știi despre amânarea ratelor la credite

Amânarea ratelor la bancă e un subiect care suscită interes. E o perioadă dificilă pentru toată lumea și, de aceea, e important să știi ce opțiuni ai. Dacă ești în șomaj tehnic sau, și mai rău, în șomaj, ratele reprezintă una dintre problemele deranjante. Dacă ele provin și din angajamente pe termen lung – credite ipotecare – atunci stresul este și mai mare. Din fericire există varianta amânării ratelor, dar trebuie să știi câteva chestiuni esențiale pe care le vom detalia mai jos.

1. Merge întotdeauna?

Cu toate că peste tot ți se va spune că „se face”, există situații în care banca nu-ți va amâna ratele. Spre exemplu, dacă restanța pe care o ai exista înainte de intrarea în vigoare a stării de urgență. În acest caz banca s-ar putea să-ți propună o restructurare și nu o amânare a ratelor. Pentru persoanele juridice există, de asemenea, mai multe condiții care trebuie îndeplinite detaliate în OUG și pe care le poți afla de la bancă.

2. Înseamnă că nu voi mai plăti nimic?

Nu. Toate vin cu un cost. În cazul tău se vor calcula dobânzile pentru perioada în care nu-ți plătești ratele, iar acestea vor fi incluse în noua sumă a creditului de după amânare. Asta înseamnă că, la reluarea plății, rata ta va fi ceva mai mare. Cât de mare, depinde de numărul de luni pe care ai ales să le amâni și de durata rămasă a creditului tău.

3. Am și alte variante?

Da. Este posibil ca banca ta să-ți ofere variante de amânare a ratelor diferite de schema propusă în OUG. Întrucât adoptarea „ordonanței ratelor” a tot întârziat, băncile și-au pus la punct propriile variante de amânare. Desigur, multe au făcut-o pentru a avea o soluție de amânare care să le protejeze. Merită totuși să întrebi care sunt metodele alternative de amânare și, după ce pui totul în balanță, să iei decizia care te avantajează.

4. Trebuie să merg la bancă?

Nu obligatoriu! Marea majoritate a băncilor vor accepta aplicația ta și prin canalele alternative de comunicare: email, call center, etc. Dacă poți, e bine să contactezi consilierul care și-a acordat creditul pentru a te informa asupra pașilor de urmat.

5. Dacă ies mai repede din criză?

E o întrebare pe care și-o pun mulți: dacă am ales să amân 9 rate(maximul) și-mi revin după trei luni ce e de făcut? Într-adevăr, dacă ți-ai rezolvat problema nu mai are sens să amâni reluarea plății ratelor, mai ales că în perioada în care „stai” ți se calculează dobânzi. Tot ce trebuie să faci e să vorbești cu banca și să-ți repună graficul normal de rambursare.

6. Va avea un impact asupra bonității mele?

Iată un subiect important. Dacă te încadrezi în termenii ordonanței, amânarea ratelor nu va avea impact asupra bonității tale viitoare. Dacă însă banca îți propune o restructurare trebuie să știi că aceasta va putea fi ulterior observată și-ți va scădea bonitatea. De aceea e bine să întrebi banca dacă amânarea îți va figura ca o restructurare sau nu.

7. Cât o să dureze?

Depinde de banca ta. Dacă are procedurile interne puse la punct s-ar putea să meargă repede. Dacă nu, va mai dura ceva timp. Oricum, e bine să ai și să păstrezi un număr de înregistrare al cererii tale astfel încât, în caz de accident – gen „uitare” a unui angajat – să poți demonstra că ai făcut cererea.

În cazul în care ai și alte întrebări, te rog să ni le adresezi în comentarii și vom fi bucuroși să-ți răspundem

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *