Etichetă: dezvoltare personala

electronice pentru copii

Ce computer și ce electronice să-i cumpăr copilului?

Iată un subiect sensibil. Pe măsură ce crește, copilul simte nevoia să-și facă sau să-și upgradeze „parcul” de electronice. Este un lucru normal. Trăim în vremea în care pare că nu prea te mai poți mișca fără electronice, astfel încât dorințele micuțului pot ține de adaptarea la mersul societății. Până la urmă trebuie să aibă…

start

Învață să profiți de globalizare

Peste tot oamenii se plâng de efectele nefaste ale globalizării. Marile corporații înghit totul lăsându-ne din ce în ce mai puține alternative. Exemplele sunt la tot pasul. Marile rețele de super și hipermarket-uri au dărâmat micul comerț tradițional. O grămadă de magazine s-au văzut aruncate în faliment în momentul în care o rețea cunoscută de…

vanzator, vânzare

Cea mai importantă abilitate care-ți trebuie pentru a ajunge la fericire

Nu știu cu ce te ocupi, însă există riscul ca tot ceea ce-ai învățat până acum să valoreze mai puțin decât o ceapă degerată. Prefer să-ți spun ferm, în față, încă de la început. Și-aceasta pentru că, începând de azi, mi-aș dori să te văd cum renaști, cum devii alt om. Înjură-mă dacă vrei, dar…

criză

Poți face față viitoarei crize?

Observ cu stupoare că, pe minunata piață românească de dezvoltare personală, există chiar și un curs care, contra cost, îți promite să te învețe să faci față viitoarei crize. Autorii cursului pretind că au înțeles tot ceea ce trebuia din fosta criză și că, acum, cu temele făcute, îți vor da soluția pentru ca, în…

startup

7 motive pentru care majoritatea firmelor eșuează în primii ani

Aproape 80% dintre firmele nou înființate eșuează în primul an. Este o statistică destul de dură și clară. În fața unor asemenea cifre parcă-ți piere „elanul revoluționar” cu care te-ai înarmat. Dacă din zece firme opt eșuează înseamnă că te afli într-o situație similară loteriei. Și-atunci mai merită să investești într-o afacere?

greșeli în CV, cautare job

8 motive pentru care nu te sună nimeni atunci când îți cauți un job

Dacă-ți pierzi jobul sau vrei să-l schimbi pe cel actual, probabil că, asemeni marii majorități a oamenilor, vei da buzna să-ți cauți altul. E normal. Însă, procesul de căutare e mai complicat decât îți imaginezi. Dacă mai faci parte și dintre cei care „au înțepenit” mult la fostul loc de muncă, antrenamentul tău necesar găsirii…

dulciuri

Când am văzut ambulantul din metrou și taraba cu dulciuri am rămas fără cuvinte …

Era o vară nebună. Cam ca acum. Bucureștiul se transformase într-un cuptor care emana căldură din toate ungherele sale. Betoanele încinse, asfaltul în flăcări și soarele nebun, toate complotau împotriva mea. Mă simțeam precum un șoarece prins într-o capcană, încercând disperată să scape din ea. Unde să te duci, unde să fugi.

sanatate

14 soluții gratuite pentru a evita peste 90% dintre boli

Trăim într-o explozie a bolilor de toate tipurile. Boli de inimă, cancere, accidente cerebrale, diabet, Alzheimer si lista poate continua cu multe altele. Ceea ce ne îngrijorează este că incidența acestor boli este într-o continuă creștere. Un prieten neurolog îmi spunea că incidența accidentelor vasculare a crescut foarte mult în rândul tinerilor. Interesant e că…

stil de viață

Cea mai mare eroare pe care o facem în timpul vieții active

În viață avem parte de multe capcane. Fiecare dintre ele are un efect mai mic sau mai mare asupra stabilității noastre financiare. Interesant este că unii oameni reușesc să evite aceste capcane și, în acest fel, zi de zi își îmbunătățesc viața.  Sunt unii care-o fac nativ, fără a fi conștienți, alții care-o fac în…