portofoliu de investitii

Fă-ți propriul portofoliu de investiții

Se spune că nu e bine să-ți ții toate ouăle în același coș. Cu siguranță ești de acord cu aceasta și știi bine de ce. Așadar și atunci când vine vorba de propriile economii trebuie aplicat același principiu. Probabil faci acest lucru prin păstrarea propriilor bani la mai multe bănci. Însă trebuie să realizezi că, de fapt, ții toți banii în același coș: al depozitelor bancare. Dacă depozitele pe care le ai depășesc 6-12 venituri lunare e timpul să adopți o altă abordare, aceea a unui portofoliu de investiții. Hai să vedem cu ce se mănâncă această strategie!

Ce este portofoliul de investiții?

În principal portofoliul de investiții este modalitatea prin care un administrator al unui fond împarte investițiile pe care le face astfel încât să minimizeze riscurile și să se asigure că va obține profit indiferent de condițiile piețelor. Portofoliul este instrumentul de bază al profesioniștilor și se construiește utilizând reguli a căror complexitate, de multe ori, e atât de mare încât devine extrem de greu de priceput pentru un neinițiat. Portofoliile simple canalizează investițiile în 2-3 direcții, iar cele complexe folosesc uneori zeci sau sute de direcții. Desigur, totul depinde de suma disponibilă pentru investiții și de strategia aleasă.

Îmi pot face un portofoliu de investiții?

Iată întrebarea de bază. Dac-ai citit titlul ai înțeles că răspunsul este da. Evident că-ți poți face un portofoliu eficient astfel încât să simți că banii tăi sunt puși să lucreze eficient. Trebuie doar să respecți câteva reguli atfel încât totul să fie OK.

Mulți se tem că regulile de alocare ale portofoliului s-ar putea să nu fie în linie cu propriile valori. Ce facem în acest caz? Ei bine am ajuns la prima și cea mai importantă regulă a portofoliului: el se construiește astfel încât să fie în deplin acord cu cel care-l administrează. Cu alte cuvinte, un portofoliu trebuie să te reprezinte. Degeaba îți voi spune să aloci bani în investiții riscante dacă tu ai, de obicei, o abordare rezervată, preferând riscurile minime. Și exemplele pot continua. Iată un principiu esențial: portofoliul propriu trebuie să fie compatibil cu cel care-l deține!

OK, dar nu prea știu cum să-mi construiesc portofoliul

Fix ăsta e rostul articolului de față. Ești la fel ca peste 90% dintre oameni. Ai vrea să aloci o anumită cantitate investițiilor sigure, altă cantitate celor cu risc puțin mai ridicat, s.a.m.d. Din fericire, există instrumente care te pot ajuta să-ți canalizezi investițiile astfel încât să se muleze perfect pe personalitatea și interesele tale. Cei de la Vanguard – colosul care administrează fonduri de aproximativ 3,6 trilioane de dolari – au pus la punct un instrument inteligent cu ajutorul căruia poți să identifici simplu cam către ce tip de investiții trebuie să te axezi.

Iată de ce am preluat metodologia lor și am adaptat-o pieței și instrumentelor existente în România. Tot ce trebuie să faci este să parcurgi lista întrebărilor de mai jos și, la final, vei afla recomandările care ți se potrivesc, în conformitate cu metodologia celor de la Vanguard. Succes!

1.Planific să încep să retrag bani din investițiile pe care le fac în:
2.Banii retrași din investiții îi voi cheltui în:
3.Când fac investiții pe termen lung planific să țin banii investiți o perioadă de:
4.Pe parcursul anului 2009, indicele BET al Bursei de valori București a pierdut aproximativ 70% din valoare. Dacă ai fi deținut o acțiune care a pierdut 70%:
5.În general prefer investiții care-și modifică foarte puțin sau deloc valoarea, conștientizând deplin faptul că aceasta înseamnă rate de profit mult mai mici.
6.Când piața e în scădere prefer să-mi vând o parte din investițiile riscante și să-mi pun banii într-un loc sigur.
7.Aș investi într-un fond de investiții bazându-mă pe o conversație sumară cu un prieten sau cu un coleg de serviciu.
8.Dacă ai deține obligațiuni guvernamentale care și-ar pierde valoarea cu 4% valoarea în 2 luni:
9.Ai 10 000 EUR pe care trebuie să-i investești într-una dintre cele trei oportunități, având următoarele perspective în următorul an: investiția A are un potențial de a produce un profit de 593 EUR, dar are un risc de a produce o pierdere de 164 EUR; investiția B are un potențial de a produce un profit de 1921 EUR, dar are un risc de pierdere de 1020 EUR; investiția C are un potențial profit de 4 229 EUR, dar și un risc potențial de pierdere de 3639 EUR. Ce investiție ai alege?
10.Sursele mele de venit curente și potențiale sunt:
11.Când vine vorba de investiții în acțiuni, obligațiuni sau fonduri mutuale mă descriu ca fiind:

Post navigation

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *